Asociația
INTER-REG EUROPA

Asociația INTER-REG EUROPA este un ONG de drept privat din Craiova, non-profit, apolitică, înființată în anul 2021, al cărui scop principal este acela de a derula în cadrul legal activități și proiecte în vederea dezvoltării generale a regiunii de sud-vest a României.

Cine suntem

Asociația INTER-REG EUROPA

Asociația INTER-REG EUROPA este un ONG de drept privat din Craiova, non-profit, apolitică, înființată în anul 2021, al cărui scop principal este acela de a derula în cadrul legal activități și proiecte în vederea dezvoltării generale a regiunii de sud-vest a României, în contextul susținerii pentru integrarea pe plan social, economic și cultural în sistemul de valori europene, prin promovarea şi apărarea drepturilor și libertăţilor omului, în principal a libertăţii conştiinţei, a dreptului la libera exprimare, libertatea informaţiei, a principiului egalităţii în drepturi şi a egalităţii şanselor, a dreptului la viaţă si la integritate fizică si psihică. Ne preocupă conştientizarea opiniei publice și promovarea informațiilor privind procesul de integrare a României în Uniunea Europeană.

Asociația INTER-REG EUROPA este are ca membrii fondatori persoane fizice de o probitate morală impecabilă și cu o vastă expertiză profesională în domeniile în care activează profesional. Activitatea în cadrul asociației constă într-o implicarea activă, ca factor generator la nivel social, prin activităţi menite să promoveze incluziunea socială, formarea, dezvoltarea şi gestionarea eficientă a resurselor umane, în special cele privind persoanele din categoriile vulnerabile (șomeri, persoane din mediul rural, minorități etc.), în contextul edificării unei societăţi prospere economic, active, competente şi solidare.

Misiune & Obiective

Promovarea şi apărarea drepturilor și libertăţilor omului, în principal a libertăţii conştiinţei, a dreptului la libera exprimare, libertatea informaţiei, a principiului egalităţii în drepturi şi a egalităţii şanselor, a dreptului la viaţă si la integritate fizică si psihică

Conştientizarea opiniei publice și promovarea informațiilor privind procesul de integrare a României în Uniunea Europeană

Diseminarea legislației europene și naționale și oferirea de consultanță cu privire la drepturile omului, principiile dreptului juridic, protecția mediului, legislație economică

Organizarea şi desfăşurarea de proiecte şi acţiuni de sprijinire a creșterii calității vieții și dezvoltării bunăstării sociale, prin încurajarea colaborării şi a dialogului constructiv între societatea civilă, a factorii de decizie administrativă și reprezentanții mediului de afaceri

Organizarea de întruniri, seminarii, congrese, pentru promovarea unui climat social și economic de colaborare și stabilitate sporită a relaţiilor între actorii economici, sociali și administrativi regionali relevanți și parteneri și organisme similare din statele membre ale Uniunii Europene

Realizarea de clustere tematice și colaborarea pe plan local, regional, național, transfrontalier și internațional cu alte structuri de tip ONG şi organizații sau instituții cu obiective similare, cu scopul de a lărgi sfera proiectelor şi programelor derulate

Organizarea, desfăşurarea şi promovarea unor acțiuni și idei în vederea dezvoltării economice locale, regionale și transfrontaliere sustenabilă, armonioasă şi echilibrată

Atragerea de fonduri nerambursabile și rambursabile pentru dezvoltarea socio-economică locală, regională și transfrontalieră

Sprijinirea organizațiilor și instituțiilor, şi în special a IMM-urilor, în accesarea fondurilor europene nerambursabile, contribuind în acest fel la îmbunătăţirea competitivităţii firmelor pe plan naţional şi internaţional

Furnizarea de sprijin informațional pentru eficientizarea proceselor din sectorul social şi economic

Implicarea activă, ca factor generator la nivel social, prin activităţi menite să promoveze incluziunea socială, formarea, dezvoltarea şi gestionarea eficientă a resurselor umane, în special cele privind persoanele din categoriile vulnerabile (șomeri, persoane din mediul rural, minorități etc.), în contextul edificării unei societăţi prospere economic, active, competente şi solidare

Derularea de campanii umanitare de colectare și distribuire de fonduri bănești și obiecte de uz medical și uz general, în scopul susținerii unor cazuri sociale sau medicale individuale, cât și a unor segmente individualizate de persoane vulnerabile, activități de colectare de tip "door to door", "call center" sau donații prin SMS, procurarea sau producerea de către voluntari de obiecte cu valoare simbolică destinată valorificării prin vânzare, sumele obținute urmând a fi atribuite susținerii unor cazuri sociale sau medicale individuale sau campaniilor umanitare tematice

Informarea şi perfecţionarea profesională, menite să ajute sectoarele cu activitate socială şi economică, în special cele deficitare pe piața muncii

Valorificarea potențialului uman, în condiții de echitate, prin creșterea relevanței sistemelor de educație și formare pentru piața muncii, în contextul utilizării și dezvoltării competențelor relevante și promovării unui mediu stimulativ pentru învățarea pe tot parcursul vieții

Formarea armonioasă a tinerilor şi apărarea intereselor sociale și culturale ale acestora, prin promovarea, valorificarea şi evidenţierea valorilor reale în convieţuirea civilizată în cadrul comunităților locale și integrarea în sistemul de valori universal recunoscut pe continentul european

Sprijinirea companiilor, în special IMM-urilor, pe tot parcursul ciclului lor de viață, promovând educația antreprenorială la toate nivelurile, precum și încurajând grupuri specifice cu potențial antreprenorial

Sprijinirea construirii unui ecosistem pentru promovarea întreprinderilor sociale în cadrul economiei și al inovării sociale, în vederea favorizării unei economii sociale de piață cu grad ridicat de competitivitate

Combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale pe plan regional, local și transfrontalier

Susținerea nivelului de trai prin crearea unui număr mai mare de locuri de muncă de calitate mai bună, facilitarea dobândirii de către cetățeni a competențelor de care au nevoie și crearea unei mai mari coeziuni în cadrul societății noastre, în ritm cu evoluțiile viitoare din domeniul social și al pieței muncii

Participarea și organizarea de târguri și expoziții tematice, organizarea unei biblioteci de specialitate

Infiinţarea sau participarea la asocieri în entități economice, în care se vor desfăşura cu caracter accesoriu activităţi aferente domeniului de activitate

Promovarea unei conduite preventive și responsabile în ceea ce privește protecția mediului și a schimbărilor climatice, prin sprijinirea unei dezvoltări durabile în relaţia cu mediul înconjurător, parteneriale cu alte entități din spațiul european în domeniul protecţiei mediului

Stimularea utilizării eficiente a resurselor prin trecerea la o economie circulară, mai curată, refacerii biodiversității și reducerii poluării

Sprijinirea transformării digitale în beneficiul întregii societăți prin deschiderea de noi oportunități pentru întreprinderi, încurajarea dezvoltării unor tehnologii de încredere, promovarea unei societăți deschise și democratice, crearea unei economii dinamice și viabile sau contribuirea la combaterea schimbărilor climatice și la realizarea tranziției verzi

Sprijinirea politicilor și acțiunilor în materie de sănătate publică prin protejarea și îmbunătățirea sănătății cetățenilor, furnizarea de sprijin pentru modernizarea infrastructurii de sănătate sau îmbunătățirea eficienței sistemelor de sănătate

Adoptarea și promovarea unui cod de conduită etică și morală pentru membrii Asociaţiei, promovarea şi apărarea imaginii și reputației proprii, precum și a membrilor săi.

Programe UE

Programul Operațional Competitivitate (POC) susține investiții care răspund nevoilor și provocărilor legate de nivelul redus al competitivității economice, în cercetare, dezvoltare și inovare (CDI) și în Tehnologia Informației și a Comunicațiilor (TIC). Aceste intervenții orizontale în economie și societate generează creștere și sustenabilitate.

Alăturarea acestor doi vectori – CDI și TIC – în cadrul aceluiași program operațional este justificată strategic de rolul multiplicator al acestor domenii și de contribuirea acestora la îndeplinirea obiectivelor de specializare inteligentă și promovarea de noi oportunități de creștere, în special într‐un număr limitat de domenii prioritare concentrate pe avantajele comparative ale României.

POC finanțează dezvoltarea următoarelor domenii de specializare inteligentă identificate în cadrul Strategiei Naționale de Cercetare Inovare 2014‐2020:

  • bioeconomie;
  • tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor, spaţiu și securitate;
  • energie, mediu și schimbări climatice;
  • eco-nano-tehnologii și materiale avansate.

Detalii

Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) răspunde provocărilor de dezvoltare identificate la nivel național în ceea ce priveşte infrastructura şi resursele.Având în vedere gradul ridicat de corelare şi complementaritate a tipurilor de investiţii în infrastructură, promovarea investiţiilor care adresează nevoile în domeniul infrastructurii şi resurselor au fost propuse spre finanţare în cadrul unui singur program operaţional, având ca obiectiv global: Dezvoltarea infrastructurii de transport, mediu, energie şi prevenirea riscurilor la standarde europene, consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 în vederea creării premiselor unei creşteri economice sustenabile, în condiţii de siguranță şi utilizare eficientă a resurselor natural.

POIM beneficiază de o alocare financiară de cca. 10,17 mld. euro din care 6,54 mld. euro Fond de Coeziune și 2,10 mld. euro Fond European de Dezvoltare Regională, la care se adaugă o cofinanţare totală de cca. 1,53 mld. euro.

Detalii

Programul Operațional Capital Uman (POCU) urmărește prioritățile de investiții, obiectivele specifice și acțiunile asumate de către România în domeniul resurselor umane, continuând investițiile realizate în perioada de programare 2007‐2013 și contribuind la atingerea obiectivului general al Acordului de Parteneriat: reducerea disparităţilor de dezvoltare economică şi socială dintre România şi Statele Membre ale UE.

Detalii

Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) contribuie la consolidarea coeziunii sociale și la reducerea sărăciei extreme prin distribuirea de alimente de bază (sub formă de pachete alimentare și mâncare preparată), de materialele școlare pentru copii, trusouri pentru nou-născuți, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte și produse de igienă către persoanele cele mai defavorizate. Ajutorul European prin POAD este completat de schemele naționale care se adresează persoanelor aflate în sărăcie extremă.

Detalii

Programul Operațional Asistență Tehnică (POAT) are drept scop asigurarea unui proces de implementare eficientă şi eficace a Fondurilor Europene Structurale și de Investiții în România în conformitate cu principiile şi regulile de parteneriat, programare, evaluare, comunicare, management, inclusiv management financiar, monitorizare şi control, pe baza responsabilităţilor împărţite între Statele Membre şi Comisia Europeană.

Obiectivul global al POAT 2014-2020 este de a asigura capacitatea şi instrumentele necesare pentru o eficientă coordonare, gestionare şi control al intervenţiilor finanţate din Fondurile Europene Structurale şi de Investiţii, precum şi o implementare eficientă, bine orientată şi corectă a POAT, Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) şi a Programului Operaţional Competitivitate (POC).

Programul se bazează pe cadrul general descris de prevederile Acordului de Parteneriat iar abordarea strategică POAT este corelată cu documentele strategice relevante la nivel european şi național, respectiv cu prevederile specifice Asistenței Tehnice, conform Strategiei Europa 2020, Planului Naţional de Reformă 2013-2014 şi Strategiei pentru consolidarea capacității administrației publice din România 2014-2020.

Detalii

Media

In curand...

Contact

Adresa

Str. Elena Teodorini nr. 4, Craiova, județul Dolj ROMANIA, cod poștal 200196

Sună-ne

0744.66.55.44
0722.66.55.44

Email

inter_reg@eubiz.ro

Info

Cod unic de înregistrare fiscală: 44165310
Cont bancar RO26BTRLRONCRT0621574801 Banca Transilvania